De ceva timp îmi pun o serie de întrebări în legătură cu dinozaurii și fiind pe acest tărâm al lumii preumane, simt Pământul ca un adăpost, nu o casă pentru om. Simt ființa umană distantă și ruptă de acest bulgăre de materie pe care își desfășoară scurta viață.
În lumea noastră, în normalitatea și simplitatea de zi cu zi nu cred că ne trece prin minte că în urmă cu mult timp a existat, nu o civilizație, ci un întreg ecosistem ce a încetat subit. Pe deasupra, în ”scurt” timp o civilizație și un alt ecosistem urmau să înceapă, mă refer evident la apariția lui Homo Sapiens (trecând prin diferitele stagii de dezvoltare) și la ecosistemul de azi. Iar ca o cireașă pe tort aș adăuga și Potopul, Marele Potop ca să înțelegeți la ce mă refer, eveniment ce e prezent în cultura tuturor marilor civilizații antice.
Se afișează postările cu eticheta Întrebare şi Răspuns. Afișați toate postările

Fuziune?
Sunt cinci proiecte pe care le coordonez (le puteți vedea la siteuri surori) și acum îmi pun serios întrebarea dacă să le unesc, ele inițial fiind o revistă electronică. Asta ar însemna că subiecte ca politica, istoria, arta, misterele să-și găsească un numitor comun pe un singur site.
Am pus un chestionar în stânga dedicat acestei întrebări, vă aștept părerile.
Cu această ocazie vom căuta un nume pentru noul proiect, cel care îl găsește va avea parte de tot sprijinul nostru și va avea libertate editorială pe viitorul site.

Părerea voastră despre OZN-uri este...
Chestionarul pentru săptămâna 9-16 martie are ca subiect cunoscutul (poate prea puţin cunoscutul) fenomen OZN. Suntem curioşi să aflăm părerea voastră în legătură cu această temă, şi desigur, dacă aveţi nelămuriri puteţi trimite un email la redacţie şi vă vom răspunde personal sau sub formă de articol pe "Mistere şi Dezvăluiri".
-------
În urma sondajului situaţia stă în felul următor:
Extratereştrii - 3 (60%)
Construite de oameni - 4 (80%)
Entităţi transdimensionale - 2 (40%)
Diversiune - 1 (20%)
Greşeli de interpretare - 1 (20%)
-------
Se pare că majoritatea au decis că acele obiecte neidentificate din cer sunt construite de om, foarte aproape fiind însă cei de părere că extratereştrii ne vizitează.
Voi cum comentaţi?

Există unitate în rândurile celor anti-NOM ?
Credeţi că toate grupurile, grupuleţele şi indivizii ce desfăşoară diferite activităţi împotriva noii ordini mondiale formează un corp omogen sau că acestea sunt în mare parte izolate unele faţă de altele?
Ceea ce am observat este că la nivelul seniorilor (cel puţin), Alex Jones, David Icke, Jordan Maxwell, etc există în general conflicte de orgolii care în mod surprinzător ajung să îi dezbine deşi numai dezbinarea nu ne mai lipseşte. În momentul de faţă consider că nu mai există politică de dreapta sau de stânga, în mare parte există numai o politică în favoare unei noi ordini mondiale, a unui stat planetar poliţienesc condus prin maniere oculte, autoritare, de către un grup de elită. Nedumerirea mea este cum de nu a apărut până acum o mişcare internaţională destul de puternică pentru a contracara această ideologie. Răspunsurile sunt multiple, lipsa de finanţe adecvate unei asemenea operaţiuni, lipsa de comunicare între oameni şi de ce să nu o spunem, orgoliul indivizilor.
Vreau să mai spun că dacă lucrurile vor continua aşa nu facem nimic. Până acum dacă privim atenţi nu s-a reuşit oprirea globalizării, a terorismului de stat, a tuturor crimelor ce au loc în faţa ochilor noştri. Ceea ce îşi propune Camaradart prin Clubul Mistere şi Dezvăluiri este să unifice, împreună cu alte mişcări de acest gen din alte state, vocile adevăratei opoziţii.
-------
În urma sondajului la care au participat 9 persoane situaţia stă în felul următor:
Da, consider că există o voce comună - 2 (22%)
Da, însă la nivel local - 1 (11%)
Nu, nu există unitate - 6 (66%)
Nu ştiu - 0 (00%)

Abonați-vă la:
Postări (Atom)