Titus Livius scrie despre Romulus

Iniţiez cu această ocazie o nouă rubrică în cadrul siteului, anume "Antichitate". Aşa cum îi spune numele, vom aborda teme de interes ce cuprind evenimente şi texte între secolele 8 î.Cr. şi 6 d.Cr.

Într-o zi când [Romulus] îşi inspecta armata adunată într-un câmp, (...) a izbucnit o furtună însoţită de vuiete şi tunete puternice, când regele a fost învăluit de un nor atât de des încât a dispărut din ochii mulţimii.

De asemenea Titus Livius mai relatează şi întâmplarea ce ţine de Proculus Iulius:

Proculus Iulius (...) a venit în mijlocul adunării şi a spus: "Cetăţeni, astăzi, în zorii zilei, Romulus, părintele acestui oraş, coborâ din cer deodată şi mi se arătă. Cuprins de fiorii fricii, plin de respect, m-am ridicat de jos şi l-am rugat să-mi îngăduie să-l privesc în faţă. Atunci el mi-a grăit: Du-te şi vesteşte romanilor că zeii vor să facă din Roma mea capitala lumii întregi (...)"

Recunosc că nu sunt cel mai în măsură să comentez lucrarea lui Titus Livius, considerând că nici nu am terminat să o studiez pe toată, însă acest fragment a stârnit câteva discuţii. Deşi posibilitatea ca Romulus să fi fost ucis de către senatori există, si nu putem spune că ar fi exagerată ţinând cont de istoria Romei, putem lua în calcul şi o eventuală ascensiune, înălţare, ridicare la cer, cum vreţi să îi spuneţi. Nu încerc să pledez pentru ideea că extratereştrii l-au luat lângă ei şi au făcut un plan pentru viitorul regatului, republicii şi în cele din urmă a imperiului Roman, însă înălţarea există într-o sumedenie de poveşti, religii, civilizaţii de pe tot globul, şi personal cred că trebuie să fie ceva mai mult decât simpla imaginaţie.

În fine, rămâne un fragment interesant după mine, ţine de fiecare cum îl interpretează.

LIVIUS, Titus, De la fondarea Romei, editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959